Apa în alimentaţia bebeluşilor

 

Apa este un element esenţial, vital pentru supravieţuire, având în vedere că reprezintă principala componentă a organismului uman. În primele luni după naştere cantitatea de apă, mai exact de lichide de care are nevoie bebeluşul este  mult mai mare decât la copilaşii mai mari deoarece suprafaţa corporală este mult mai mare comparativ cu greutatea iar pierderile la nivelul pielii prin transpiraţie sunt considerabile. Mai mult, rinichii sunt imaturi în special in primele 6 luni, motiv pentru care bebeluşii urinează mai des pentru a reuşi să elimine toxinele din organism şi astfel pierderile sunt mai crescute.

În privinţa introducerii apei în alimentaţie exista o serie de controverse mai ales în ceea ce priveşte vârsta la care se recomandă apa ca atare dar si tipul de apă folosit. Asociaţia Americană de Pediatrie recomandă introducerea apei dupa vârsta de 6 luni însă şi atunci cu multă prudenţă şi doar la recomandarea medicului.

 

Cand trebuie să bea bebeluşul apă?

 

a) Bebeluşul alăptat:

  • nu are nevoie de apă în alimentaţie în primele 6 luni;

  • laptele de mamă asigură tot necesarul de lichide de care are nevoie bebeluşul, in compoziţia acestuia apa reprezentând 87-89%;

  • în cazul temperaturilor ridicate se recomandă alăptarea mai frecventă pentru a suplini pierderile care apar prin transpiraţie; atenţie la supraîncălzirea locuinţelor (temperatura de confort 21-22C) şi la îmbrăcarea bebeluşului;

  • în cazul bolilor febrile când pierderile de apă sunt mai mari precum şi în situaţii de vărsături şi/sau diaree se recomandă hidratare suplimentară însă aceasta se va face strict la recomandarea pediatrului şi va avea ca bază in special sărurile de rehidratare deoarece pe lânga apă se pierd importante minerale iar apa în exces poate duce la o diluţie suplimentară în sânge a acestor săruri cu consecinţe nefaste.

b) Bebeluşul hrănit cu formule de lapte praf:

  • nu are nevoie de apă în primele 6 luni cu condiţia ca laptele să fie corect preparat şi să nu se folosească concentraţii mai mari decât este recomandat de producător;

  • formulele de lapte praf, indiferent de firma producatoare au ca şi componentă principala apa şi astfel necesarul de apă este acoperit;

  • ca şi în cazul bebeluşilor alăptaţi este necesar un confort termic cu evitarea supraîncălzirii; atunci când nu este posibilă scăderea temperaturii ambientale, pentru o hidratare corespunzatoare se pot administra mici cantitaţi de lichide, ideal apă şi nu ceai; aceasta trebuie administrată în cantităţi mici, la intervale regulate de timp (ex: câte 1-2 linguriţe la 15-30 minute);

  • în cazul bolilor febrile când pierderile de apă sunt mai mari precum şi in situaţii de vărsături şi/sau diaree se recomandă hidratare suplimentară însă aceasta se va face strict la recomandarea pediatrului şi va avea ca bază în special sărurile de rehidratare deoarece pe lângă apă se pierd importante minerale iar apa în exces poate duce la o diluţie suplimentară în sânge a acestor săruri cu consecinţe nefaste.

Motivul principal pentru care nu se recomandă cantităţi suplimentare de apă, atât în cazul bebeluşilor alăptaţi cât şi a celor alimentaţi artificial este acela că apa nu aduce plus caloric, ba mai mult  "ocupă" spaţiu suplimentar în stomac în defavoarea laptelui necesar creşterii. La aceasta se adaugă complicaţiile care pot să apară atunci când se administrează apă în exces în special diluarea suplimentară a sângelui cu scăderea cantităţii de sodiu ce poate determina un dezechilibru la nivel cerebral şi astfel riscul de apariţieconvulsiilor hiponatremice. Această situaţie este denumită Intoxicatia cu apă şi reprezintă o urgenţă medicală având în vedere riscul de instalare a comei; foarte important de precizat este faptul că poate să apară şi după vârsta de 6 luni atunci când se administrează în exces lichide. Printre semnele care ar trebui să constituie un semnal de alarmă se numară:

  • stare de somnolenţă neobisnuită;

  • hipotermie(scăderea temperaturii sub 36C);

  • iritabilitate sau dimpotrivă apatie;

  • umflarea feţei, pleoapelor;

  • urinări foarte dese cu o urină deschisă la culoare;

O cauză mai rară a acestei intoxicatii cu apă poate să apară în cazul bebeluşilor care fac înot prin înghiţirea unor cantităţi suplimentare de apă, mult peste necesar; de aceea este important ca atunci cand duceţi copilul la înot sa o faceţi în centre specializate, cu personal calificat care poate preveni astfel de situaţii.

 

c) Bebeluşul după 6 luni:

După începerea diversificării de cele mai multe ori necesarul de lichide este acoperit de alimentele nou introduse dacă ţinem cont că acestea sunt reprezentate de supă, legume, fructe, iaurturi, toate acestea continând cantităţi semnificative de lichide. Acesta este motivul pentru care foarte mulţi copii refuză apa spre îngrijorarea părinţilor. Trebuie specificat că primul semn de deshidratare este senzaţia de sete pe care orice bebeluş o va semnala cel mai adesea prin plâns. Puteţi incerca să-i administraţi mici cantităţi de apă, cu linguriţa sau cu o căniţă potrivită vârstei însă nu vă îngrijoraţi dacă acesta refuză, înseamnă că nu are nevoie şi şi-a primit "porţia" de apă prin alimentele consumate.Nu se recomandă administrarea apei din biberon.

Apa se administrează după-masă sau între mese niciodată înaintea mesei deoarece "ocupă" stomacelul iar cantitatea de alimente consumată va fi semnificativ mai mică.

 

Care sunt cantitaţile de apă de care are nevoie?

 

Necesarul de lichide se calculează in funcţie de greutatea bebeluşului. Astfel:

  • 0-3 luni: 150ml/kgcorp/24ore;

  • 3-6luni: 125-150ml/kgcorp/24ore;

  • 6-9luni: 100-125ml/kgcorp/24ore;

  • 9-12luni:100-110ml/kgcorp/24ore;

  • 12-36luni:100ml/kgcorp/24ore.

 

Nesatisfacerea acestui necesar poate conduce la deshidratare prin lipsa de aport care se poate agrava atunci când există pierderi suplimentare (prin supraîncălzire, stări febrile, vărsaturi şi/sau diaree). Primele semne de deshidratare care apar sunt:

  • modificarea stării generale: plâns, agitaţie sau dimpotrivă somnolenţă;

  • creşterea temperaturii corporale, aşa numita febră de sete;

  • urinare rară, urină inchisă la culoare;

  • buze uscate, limba uscată, albicioasă, saliva "lipicioasă";

  • deprimarea fontanelei;

  • scădere în greutate, cu atât mai evidentă cu cât bebeluşul este mai mic.

  •  

Rehidratarea în deshidratare atunci când aceasta s-a datorat unui aport insuficient fără să existe alte cauze (febra din infecţii, vărsături, diaree) se face cu cantitaţi mici de lichide, administrate fracţionat, ideal la sfatul pediatrului; nu se administrează o cantitate mare de lichide dintr-o dată, aceasta putând duce la o încărcare suplimentară. În situaţiile când se adaugă şi pierderi suplimentare se impune un consult medical cu un tratament promt atât de reechilibrare hidroelectrolitică cât şi împotriva cauzei declanşatoare.

 

Ce fel de apă trebuie consumată?

 

Apa ce se administrează bebeluşilor trebuie să îndeplinească anumite condiţii ţinând cont de imaturitatea tubului digestiv şi a aparatului urinar, la care se adaugă susceptibilitatea crescută la infecţii atunci când apa nu intruneşte calitaţile microbiologice necesare. Astfel:

  • apa trebuie să provină dintr-o sursă potabilă;(nu se recomandă apa de izvor, direct de la sursă, netestată din punct de vedere al conţinutului de minerale şi/sau microorganisme);

  • conţinutul înitraţi trebuie să fie sub 15mg/l; nitraţii sunt deosebit de periculoşi în primele luni în special datorită transformării acestora în organism în nitriţi, ce au un efect toxic asupra organsimului împiedicând oxigenarea corespunzătoare a ţesuturilor şi organelor datorită faptului că se fixează de hemoglobină, cea care transportă oxigenul la celule; intoxicaţia cu nitraţi /nitriţi apare frecvent atunci când bebeluşii consumă apă de fântână netestată, fie ca atare fie folosită la prepararea ceaiului sau laptelui;

  • conţinutul în minerale trebuie să fie unul redus datorită incapacităţii rinichilor de a filtra corespunzator apa cu riscul de supraîncărcare; astfel conţinutul de minerale nu trebuie să depăşească 120mg/l iar sodiul continut sa fie sub 20mg/l.

 

Apa de robinet versus apa îmbuteliată

Controverse multiple există şi în această privinţă, în ultima vreme fiind tot mai des promovat consumul de apă îmbuteliată, apă plată, respectiv apă carbogazoasă. Ce trebuie precizat de la bun început este faptul că apa plată este de fapt apa minerala fara dioxid de carbon, deci cu un continut crescut de minerale, minerale care in exces nu sunt potrivite pentru bebelusi. Exista un paradox in acest sens, adica nu se introduce sare in primul an de viata in alimentatia bebelusului, aspect sustinut de tot mai multi medici insa se recomanda apa plată chiar şi la prepararea hranei care are de cele mai multe ori un conţinut ridicat de sodiu, acelaşi mineral care intră în compoziţia sării de bucătărie.

 

Apa de robinet:

 

- este o apă potabilă, adică potrivită pentru consumul general; sunt norme care trebuiesc îndeplinite pentru ca o sursă de apă să fie considerată potabilă, norme stabilite şi verificate periodic de Direcţia de Sănătate Publică;

- suferă un intens proces de tratare prin adăugarea diferitelor substanţe (ex:clor) tocmai pentru a îndeplini standardele de siguranţă;

- transportul prin conducte are uneori efecte nocive, prin adăugarea suplimentară de "constituienţi" mai ales dacă conductele sunt învechite şi nu sunt conforme cu noile standarde;

  • calitaţile ei sunt variabile de la un oraş la altul, în funcţie de sursa majoră de alimentare;

  • poate fi profund îmbunătăţită prin folosirea filtrelor de apă ce îndepărtează toate impuritaţile, metalele grele, eventualii microbi, viruşi, paraziti, cloruri, suflaţi care pot avea efecte nocive asupra organismului; mai mult, prin folosirea acestor filtre se poate realiza o oxigenare şi o ionizare controlată a apei.

 

Apa îmbuteliată:

 

-conţinut crescut de minerale; există şi varianta apelor oligominerale, adică cu un conţinut mai redus de minerale;

- îmbutelierea în recipiente de plastic; riscul major este atunci când apa este depozitată la temperaturi înalte şi  se produce o dizolvare a straturilor superficiale ale ambalajului, cu eliberare consecutivă de substanţe toxice; mai mult prin expunerea directă la razele de soare pentru mai mult de 48 de ore se pot dezvolta în interior bacterii, într-un număr mult mai mare comparativ cu apa de robinet;

- riscul de contaminare cu bacterii nu este nul, fiind foarte multe cazuri în care, în diverse sortimente de apă, de la diferiţi producători s-au descoperit diverse bacterii, viruşi, paraziti;

  • există pe piaţă şi varianta apelor destinate bebeluşilor, comercializate în general de firme cu tradiţie în nutriţia pediatrică; costul acestora este însă unul destul de ridicat şi puţini părinţi îşi permit consumul acestora.

În concluzie aş putea spune că recomandarea mea rămâne apa de robinet, însă cu aplicarea unui filtru suplimentar. Această apă se poate folosi atât la prepararea formulei de lapte şi alimentelor dupa vârsta de 6 luni cât şi pentru consum ca atare. În cazul pompelor individuale de apă, se recomandă testarea periodică a apei în special în ceea ce priveşte conţinutul de minerale, metale grele, dar şi bacterii, viruşi, paraziţi.

 

 

Dr. Delia Chira

Medic specialist pediatrie

 

Samusmed - toate drepturile rezervate. Samusmed.ro